Treaca mearga...

E una din zilele alea cand ma trezesc super ok si in secunda doi cedez psihic. Pur si simplu. Imi fac o aura pe care lumea mi-o strica in secunda urmaroare...se intampla... cam des in ultima vreme, dar na, o sa treaca. Toate trec. Trec in fiecare zi prin cartierul meu care se vrea select, printre lume scarboasa, cu replici cretine si zambete false. Si trec mai departe. Trec dincolo. Trec de ei si de sila pe care mi-o provoaca day by day si ajung acasa sau plec de acasa in cautarea linistii, a caldurii. Si pana la urma ce gasesc?! Un feeling de cateva minute care se poate strica cu o usurinta de necrezut. Cred ca mi-e frica. Cred ca mi-e atat de frica incat mi-e frica si sa zic ca mi-e frica. Mi-e frica de rautati, de gelozii, de zambete, de tine, de mine, de oameni. I really am scarred. Ma ia cu palpitatii, cu insuficienta respiratorie, cu claustrofobie. Sunt claustrofoba un pic, stiai?! Mi-e frica de prea multa lume care se aproprie de mine, mi-e frica de lumea care ma baga-n seama in cluburi, mi-e frica de apropouri, mi-e frica de intuneric, de cainii care latra masinile pe strada, de pisici si porumbei, de relatiile interpersonale, mi-e frica de viitor, de luna plina, mi-e frica de nou, mi-e frica de trecutul care se chinuie sa intre in prezent, mi-e frica de vocile ascutite, de oamenii care tipa, mi-e frica de singuratate, de cei inteligenti, de rautatile oamenilor prosti, de lipsa de activitate. Mi-e FRICA! Va trece... toate trec...